Crizele fac parte din viaţa societăţii omeneşti, sunt expresii ale complexităţii şi imperfecţiunilor acesteia. Au cauze dinamice şi complexe şi, la rândul lor, sunt sau devin cauze, la fel de dinamice şi de complexe, pentru alte fenomene şi procese care ţin de viaţa oamenilor, a comunităţilor omeneşti, de tot ceea ce presupune muncă, efort, creaţie, înfăptuire şi efect al activităţii omeneşti, sistem şi proces. Crizele nu sunt doar desfăşurări lineare, nici simple disfuncţii. Ele au fost, sunt şi, probabil, vor fi totdeauna tensiuni complicate, acumulări în labirint, revărsări sau desfăşurări multiforme, de regulă nelineare şi chiar haotice, tot atât de diversificate şi de complexe cum este însăşi societatea care le generează, le gerează şi le adăposteşte.
Crizele nu sunt doar efecte ale unor disfuncţii de sistem sau de proces, care necesită şi determină schimbări radicale pentru supravieţuirea sistemului şi continuare a procesului, ci şi căderi sau scăderi alarmante, lipsuri acute, degradări semnificative ale resurselor, relaţiilor şi proceselor care identifică, justifică şi cuantifică condiţia umană, societatea şi entităţile în care trăiesc oamenii.
